LEGES HR

Consultanta in resurse umane
  • 37 vizualizari

Despre LEGES HR


Cine suntem?



Suntem o companie specializată în toată aria de activități pe care o presupune managementul resurselor umane, de la recrutarea de personal, până la activități complexe de training și dezvoltare profesională a angajaților. Venim în susținerea nevoilor de servicii specializate de management a resurselor umane a companiilor mici și mijlocii dar și în susținerea departamentelor de resurse umane din multinaționale.

Suntem experți și în problemele de drept al muncii și oferim consultanță specializată pentru rezolvarea conflictelor de muncă. Ne axăm pe mediere, așa că, rezolvarea conflictelor de muncă se face prin inițierea dialogului între companie și angajați și descoperirea pârghiilor legale care vin să susțină interesul ambelor părți, astfel încât situația generată de conflictul de muncă să se rezolve în cei mai buni termeni.

Suntem alternativa de externalizare a serviciilor de resurse umane pentru companiile mici și mijlocii. Venim cu soluții personalizate în funcție de tipul companiei și de cerințele specifice pe care le presupune. Ne adresăm antreprenorilor care au nevoie de o oră de consultanță specializată pentru rezolvarea unei probleme speciale, până la preluarea funcțiilor pe care ar trebui să le îndeplinească departamentul de resurse umane în cadrul companiei, începând de la un audit amănunțit pentru identificarea nevoilor și a bugetelor disponibile pentru dezvoltare, până la elaborarea și dezvoltarea unei strategii pe termen mediu și lung.


Ce facem?



Venim în sprijinul multinaționalelor cu o gamă largă de soluții, de la susținerea departamentului de resurse umane într-o acțiune specifică, până la preluarea unor funcții cheie ale departamentului, cum ar fi recrutarea sau acțiunile pentru dezvoltarea și bunăstarea angajaților la locul de muncă.

Oferim suportul nostru specializat companiilor nou venite pe Piata Muncii, atat romanesti cat si cu capital strain, vorbim mai multe limbi straine si putem acorda sprijin legal incepand cu infiintarea firmei si pana la obtinerea avizelor si acreditarilor necesare.
Deasemenea prin partenerii nostri completam si simplificam gama de servicii necesare firmelor care doresc servicii optimizate ca si costuri sau sa externalizeze compartimentele de medicina muncii, sanatate si siguranta in munca, salarizare, leasing de personal,etc.

LEGES HR este compania de servicii complete în managementul resurselor umane care înțelege calitatea umană pentru asigurarea proceselor unei companii, indiferent de dimensiuni.



Specialties

  • Agenţii de recrutare
  • Business coach si coach personal
  • Consultant dezvoltare organizaţională
  • Consultanţi resurse umane
  • Formatori de personal
  • Trainer personal

0  Review(s)

Lasa o recenzie

Please Login To add Review

Intrebari

Inca nu sunt raspunsuri