Cum se determina corect prejudiciul in cazul achizitiilor considerate fictive?

  1. Prima pagină
  2. Cum se determina corect prejudiciul in cazul achizitiilor considerate fictive?
previziuni economice

                Intalnim de multe ori in cadrul controalelor ANAF, situatia in care anumite facturi de achizitie sunt considerate/dovedite a fi fictive si in consecinta se anuleaza dreptul de deducere al TVA si al cheltuielii din punct de vedere al impozitului pe profit, raportat la TOTALUL acestor facturi considerate sau dovedite a fi fictive. Prejudiciul astfel determinat este foarte important in cadrul procesului penal in vederea stabilirii limitelor de pedeapsa si de aceea, nu poate fi neglijat de aparatori.

Nu de putine ori insa, societatea supusa controlului poate face dovada livrarii produselor/materialelor/marfurilor respective caz in care, putem considera ca fictivitatea consta in falsificarea sursei acestor achizitii si respectiv a documentului (facturii) si nu a operatiunii in sine. Cunoastem cu totii cazurile firmelor care colectau fier vechi de la persoane fizice si il valorificau ulterior catre firmele de colectare, insa evidentiau achizitiile ca fiind de la societati si nu de la persoane fizice, scopul fiind acela de a deduce in mod ilegal tva si a-si diminua baza de impozitare in ceea ce priveste impozitul pe profit.

In acest material, nu ne propunem sa tratam argumente privind fictivitatea, legalitatea acestor operatiuni ci aspectele ce vizeaza CUANTUMUL prejudiciului pe care de obicei, organele de inspectie/cercetare il stabilesc prin expertiza contabila judiciara sau prin decizia de impunere insasi.

               Stabilirea prejudiciului adus bugetului consolidat al statului, in functie de cheltuielile fictive inregistrate in contabilitate, constituie de obicei principalul obiectiv al acestor expertize iar practica este a se concluziona ca prin inregistrarea in evidenta contabila a unor cheltuieli in baza unor facturi care sunt considerate fictive se datoreaza bugetului de stat impozit pe profit si TVA calculate la valoarea TOTALA a acestor facturi. Prin urmare se stabileste un prejudiciu doar prin eliminarea ca si cheltuieli deductibile, a acestor facturi.

               In acelasi timp avem in vedere realizarea de venituri obtinute din vanzarea acestor marfuri/bunuri, indiferent de provenienta lor.

Din moment ce marfa/bunurile au fost vandute este evident ca acestea au existat, motiv pentru care trebuie avuta in vedere in calculul prejudiciului, ca si cheltuiala deductibila.  Orice venit este generat de o cheltuiala.

Din punct de vedere contabil si fiscal, o livrare de marfuri/bunuri si inregistrarea de venituri obtinute din vanzarea de marfuri, nu poate avea loc in lipsa unei descarcari valorice si cantitative prin formula contabila “Cheltuieli privind marfurile”cont 607 la “Marfuri” 371, cu valoarea acestora.

               Astfel, in situatia eliminarii facturilor de achizitie, consideram ca se impune estimarea valoarii acestor marfuri/bunuri.

Baza de impunere si obligatia fiscala de plata aferenta se stabileste, prin estimarea rezonabila a bazei de impunere, folosind orice proba si mijloc de proba prevăzute de lege, ori de cate ori nu se poate determina situatia fiscala corecta.

Or, eliminarea in totalitate a cheltuielii cu marfurile, in conditiile in care aceste marfuri au existat, indiferent de sursa lor, nu este rezonabila atata timp cat ele au generat venit.

In sustinerea celor de mai sus, avem in vedere urmatoarele prevederi ale Codului de Procedura Fiscala vizand estimarea bazei de impunere:

(l) Dacă organul fiscal sau consultantul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. In acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care au relevanţă pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.

(2) În situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptăţite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere preţul de piaţă al tranzacţiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal. ”

– Ordinul nr. 3389/2011 din 3 noiembrie 2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere —„Art. 1 (l) Stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat al statului se efectuează de organele de inspecţie fiscală în situaţii cum ar fi:

– documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete;

– documentele şi informaţiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală.

(2) Pentru estimarea bazei de impunere organele de inspecţie fiscală vor identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.

(3) Stabilirea bazei de impunere se va face prin estimarea, atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor aferente acestora.

(4) Valoarea estimată a bazei de impunere va fi utilizată pentru stabilirea impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, precum şi a eventualelor diferenţe ale acestora datorate bugetului general consolidat al statului.

Art. 2 In scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscală pot folosi următoarele metode:

  1. a) metoda sursei şi cheltuirii fondurilor;
  2. b) metoda fluxurilor de trezorerie;
  3. c) metoda marjei;
  4. d) metoda produsului/serviciului şi volumului; e)metoda patrimoniului net.

Art. 3 Selectarea metodelor de stabilire prin estimare a bazelor de impunere se va face în funcţie de situaţia identificată la contribuabil, sursele de informaţii, înscrisurile identificate şi de complexitatea activităţii verificate.

Art. 4 (l) Pentru selectarea celei mai adecvate metode de stabilire prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscală vor avea în vedere următoarele elemente, fără a fi limitative:

  1. a) să se apropie cel mai mult de modul în care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul;
  2. b) documentele sau informaţiile identificate să fie relevante pentru aplicarea unei metode; c) situaţiile specifice ale fiecărui contribuabil supus verificării;
  3. d) activităţile similare cu cele desfăşurate de alţi contribuabili, pentru realizarea unor comparaţii;
  4. e) să corespundă condiţiilor liberei concurenţe în situaţia în care nu se pot determină împrejurările concrete de desfăşurare a activităţii contribuabilului;
  5. f) documente sau informaţii identificate la terţe persoane în legătură cu activitatea contribuabilului.

(2) Selectarea metodei de stabilire prin estimare va fi efectuată de echipa de inspecţie fiscală.

(3) Condiţiile pentru selectarea metodei de stabilire prin estimare vor fi consemnate într-o notă de fundamentare, întocmită de echipa de inspecţie fiscală, care va fi supusă avizării şefului de serviciu şi aprobată de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală.

Potrivit legislatiei anterior mentionata, estimarea cheltuielilor efectuate cu achizitionarea marfii/bunurilor pentru stabilirea bazei de impozitare, este atributul EXCLUSIV al organului fiscal si al expertului fiscal.

Citeste si https://www.birocratica.ro/forums/topic/lipsa-descrierii-faptelor-o-neregularitate-frecventa-a-actelor-de-sesizare/

Citeste si https://www.birocratica.ro/forums/topic/prescriptia-raspunderii-penale/

Avatar

ȘTEFAN NICOLE-SORANDA

Author Since:  7 septembrie 2018

Membru al Baroului Ilfov începând cu data de 01.02.2004 / 706 - 02.02.04 (numărul deciziei de intrare în barou), exercitându-mi activitatea în calitate de avocat definitiv Titular în Cabinet individual, cu drept de a pune concluzii la toate instanțele