Amnistie fiscală: Condiții pentru implementarea noilor facilități fiscale

  1. Prima pagină
  2. Amnistie fiscală: Condiții pentru implementarea noilor facilități fiscale
ANAF

Persoanele care au înregistrat datorii restante până la 31 decembrie 2018 sunt vizate de noi facilități fiscale, se arată în cele mai noi știri despre amnistitia fiscală. Mai precis, este vorba despre un nou Act Normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 0648, care impune posibilitatea ca acestor contribuabili să le fie anulate datoriile înregistrate până la acea dată.

Cu alte cuvinte, noul Act Normativ instituie facilități fiscale de natură să îi elibereze pe aceștia de datoriile acumulate la stat. Adițional, Actul Normativ prevede restructurarea principalului debit după anularea obligației de plată a contribuabililor.

Când se pot anula datoriile acumulate până la 31 decembrie 2018?

Legea amnistiei fiscale se poate modifica prin implementarea noilor reguli impuse prin Actul Normativ, pentru datoritiile acumulate până la data de 31 decembrie 2018, după cum urmează:

  1. Se aprobă anularea exclusiv a obligațiilor fiscale accesorii – în cazul debitorilor la bugetul de stat cu sume < 1.000.000 lei.

Debitorii care intră în această categorie, cei cu datorii mai mici de 1.000.000 lei până la data ante-menționată, sunt autorizați să beneficieze de aceste facilități fiscale, respectiv anularea obligațiilor fiscale dacă și numai dacă vor achita integral valoarea debitului principal până la 15 decembrie 2019.

Procedura prezentei facilități fiscale se aplică și în cazul sumelor care se stabilesc în urma unor inspecții, controale sau decizii de impunere ulterior datei de 01 ianuarie 2019.

De menționat este faptul că, pentru a beneficia de această facilitate fiscală, există o serie de obligații pe care debitorii trebuie să le îndeplinească:

  • Nu depășesc data de 15 decembrie 2019 pentru depunerea cererii de anulare a accesoriilor;
  • Au, la data depunerii cererii de acordare a facilităților fiscale, depuse în totalitate obligațiile fiscale;
  • Au achitat în totalitate debitele principale și obligațiile fiscale asociate anului în curs până la data la care au depus cererea de acordare a facilităților fiscale stipulate în noul act normativ.

 

  1. Se aprobă procedura de anulare a creanțelor de tip accesorii și anularea unei părți a debitului principal total, cu condiția respectării unor criterii clar stipulate de restructurare – în cazul debitorilor la bugetul de stat cu sume > 1.000.000 lei.

Persoanele supuse acestei facilități fiscale sunt protejate, prin aceasta, de procedura de insolvență. Facilitatea se aplică, însă, doar în baza aprobării unei restructurări a debitului principal, precum și a obligațiilor fiscale accesorii.

Pentru a putea beneficia de restructurarea datoriei publice, contribuabilii vor trebui să achite și o parte din debitul existent; procentul se stabilește în baza planului de reorganizare.

Potrivit ultimelor știri despre amnistia fiscală, Actul Normativ stipulează că jumătate din debitul principal poate fi anulat de la plată, în timp ce debitul pe care contribuabilul va trebui să îl plătească până la data depunerii cererii de anulare a datoriilor bugetare se stabilește în funcție de suma anulată la plată, după cum urmează:

Datoria bugetară rămasă în urma procentului din debitul principal se supune eșalonării la plată pentru o perioadă de maximum 7 ani.

Contribuabilii incluși în această categorie vor trebui să îndeplinească următoarele prevederi pentru a fi autorizați să beneficieze de noile facilități fiscale:

  • Să nu fie pasibili de insolvență;
  • Să nu figureze ca dizolvați în trecut;
  • Să îndeplinească testul creditorului privat prudent;
  • Să nu se încadreze criteriilor pentru eșalonarea la plată;
  • Să aibă depuse, deja, în întregime declarațiile fiscale necesare;
  • Să aibă la dispoziție un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent realizate de un expert.

Citeste si https://www.birocratica.ro/ce-este-si-cum-ne-afecteaza-deficitul-bugetar-economia/

Citeste si https://www.birocratica.ro/scenariu-fiscalitate-previziuni-economice-curente/

Avatar

STUDIOMETRIC SRL

Author Since:  7 septembrie 2018

STUDIOMETRIC SRL este formată dintr-o echipă de specialiști sub coordonarea d-nei Olga Zdrenghea - expert contabil și auditor, cu o experiență profesională relevantă, fiind membru al Corpului Experților Contabili și al Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și membru al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR).