Actual: Spălarea banilor, ținta unui nou proiect de lege dedicat persoanelor expuse public

  1. Prima pagină
  2. Actual: Spălarea banilor, ținta unui nou proiect de lege dedicat persoanelor expuse public
articol-reinvestirea-profitului-1170x450

Parlamentul a adoptat o nouă versiune a legii privind spălarea banilor, printr-un proiect ce urmărește stoparea acestui fenomen cu implicarea instituțiilor bancare. Mai precis, ce doresc parlamentarii este ca băncile din România să se implice în eforturile de reducere a spălării banilor prin notificarea autorităților la remiteri în numerar ce depășesc valoarea de 2.000 de euro. Mai mult, acestea ar trebui să monitorizeze cu mai multă strictețe o anumită categorie de clienți, respectiv politicieni și persoane expuse public. De asemenea, toate operațiunile efectuate de aceștia în țară și străinătate vor fi monitorizate atât de bănci, cât și de notari, contabili și chiar agenți imobiliari.

România trebuie să se alinieze la normele UE privind spălarea banilor

Măsurile ante-menționate sunt parte din normele UE cu privire la spălarea banilor, norme la care România trebuia să se alinieze încă de acum doi ani. Pe lângă acestea, noua lege care se bucură de multe șanse de promulgare, mai prevede următoarele:

  1. Acțiunile la purtător, eliminate din legislația națională

Una dintre primele și cele mai importante măsuri incluse în proiectul legislativ prevede eliminarea acțiunilor la purtător din actuala legislație, fiind admise doar cele nominative (pe baza datelor de identificare ale clientului).

Legea 31/1990 le permite firmelor să emită acțiuni la purtător și nominative. Din punct de vedere birocratic, diferența dintre acțiunile nominative și acțiunile la purtător este că în cazul acțiunilor nominative, numele proprietarului se înscrie în documentul care specifică existența și natura acțiunii, lucru care nu se întâmplă și în cazul acțiunilor la purtător, caz în care numele proprietarului nu apare în documentele operațiunilor bancare.

Totodată, proiectul de lege le interzice societăților pe acțiuni să emită acțiuni la purtător. În egală măsură, acestea au la dispoziție doar 18 luni pentru a proceda la efectuarea conversiei din acțiuni la purtător în acțiuni nominative (aplicat S.A.-urilor înscrise la Registrul Comerțului). În situația în care nu respectă această directivă, aceste societăți sunt vizate de sancțiunea dizolvării judiciare.

  1. Înființarea Registrului Beneficiarilor Reali

Proiectul de lege mai prevede înființarea Registrului Beneficiarilor Reali, instituție compusă din totalul persoanelor fizice care administrează o suită de instituții, de la firme la asociații și fundații. Potrivit normelor UE privind spălarea banilor, registrele naționale ce aparțin beneficiarilor reali vor fi interconectate până la finalul anului 2019, pentru o mai bună transparență a circuitelor financiare la nivel național și transnațional.

De altfel, transparența este aplicată și în planul informațiilor cu privire la beneficiari; aceste informații vor putea fi accesate pe baza unei declarații pe proprie răspundere în original înaintate către Oficiul Registrului Comerțului.

  1. Băncile vor monitoriza circuitele financiare ale “persoanelor expuse public”

În proiectul de lege se stipulează extrem de clar că băncile din România au datoria de a notifica autoritățile în momentul în care semnalează tentative de spălare a banilor. Pentru a clarifica sintagma “persoane expuse public”, în proiect sunt enumerate fiecare dintre aceste categorii:

În cazul persoanelor expuse public și a terților (membri ai familiei acestora, parteneri, asociați etc), se vor aplica măsuri de identificare, supraveghere și raportare a tranzacțiilor financiare sau comerciale efectuate în numele acestora. Printre entitățile raportoare care vor putea notifica autoritățile cu privire la suspiciuni sau dovezi de spălare a banilor se numără bănci, avocați, notari, instituții de credi, auditori, executori judecătorești etc. Măsurile de supraveghere se vor stopa la un an de când persoana expusă public va renunța la funcția și activitatea aferentă acesteia.

Prin proiectul de lege trimis spre promulgare se arată că băncile și alte instituții financiare sunt obligate să raporteze către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor remiteri ce depășesc valoarea de 2.000 de euro.

Citeste si https://www.birocratica.ro/creditele-in-euro-si-alta-valuta-ar-putea-fi-desfiintate/

Citeste si https://www.birocratica.ro/protectia-datelor-cu-caracter-personal-revizuiri-aduse-prin-decizia-bei/

Avatar

Andreea Torok

Author Since:  19 octombrie 2018

Administrator si Fondator al site-ului www.birocratica.ro